Elucubraţiile dr. în istorie şi manager al Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, alias „Coajă”

29.05.2018

 Locotenentul şi portavocea senatorului Ion Marcel Vela, directorul Casei de Cultură a municipiului Caransebeş, Ioan Cojocariu, se pare că are liber la a încălca legea, atât în calitate de manager, dar şi în calitate de simplu cetăţean. Acest lucru nu se datorează doar faptului că e şmecher, dar şi faptului că e membru PNL, nu orice membru, ci consilier judeţean.

 Grupul PSD din Consiliul Local al municipiului Caransebeş, prin vocea consilierului local Isac Daniel, a solicitat directorului un raport al modului în care utilizează spaţiile Casei de Cultură. Într-un final, acest răspuns a venit sub forma unei informări sau, mai precis, a unei dezinformări făcute de managerul Ioan Cojocariu. În preambulul răspunsului, Ioan Cojocariu ne informează că spaţiile aferente sălii de spectacole sunt în administrarea directă a Casei de Cultură, conform Cpitol IV, art. 18 din ROF (Regulement de Organizare şi Funcţionare). Neprecizând despre al cui ROF este vorba şi necitând ce prevede acest articol, îl putem suspecta că încearcă să manipuleze consilierii, cunoscându-i această abilitate dobândită într-o viaţă de slujire a intereselor personale ale lui Ion Marcel Vela. Nu înţelegem de ce nu precizează HCL care a stat la baza dării în administrare de către Consiliul local a sălii Casei de Cultură şi a spaţiilor aferente, acestea fiind, în continuare, în actele funciare, domeniul public al municipiului Caransebeş, fără a fi înregistrat niciun drept de administrare. Dar să trecem peste aceste neconcordanţe şi să ne referim strict la modul cum a decis Ioan Cojocariu să administreze bunurile oraşului. De la început suntem îndreptăţiţi să tragem concluzia: le administrează ca pe propria-i avere, numai că aşa cum în ceea ce priveşte averea proprie tot ce a făcut a fost cu încălcarea legii, în ceea ce priveşte patrimoniul municipiului trebuia făcut cu respectarea ei. Dar să luăm de bună informaţia că la Casa de Cultură există încheiate doar trei contracte de închiriere şi că suma totală pentru cele trei contracte ar fi de aproximativ 250 euro pe lună. Vă prezentăm cum explică managerul Ioan Cojocariu motivele încheierii celor trei contracte, motive care presupunem că ţin loc de articole de lege sau cel puţin de hotărâri de Consiliu local:

  1. Contractul nr. 142/19.03.2013, încheiat între Casa de Cultură şi SC Amopex Garofiţa SRL. Motivul pentru care spaţiul a fost încredinţat direct, fără licitaţie, este, conform informării lui Coajă, "spaţiul închiriat este, în fapt, o magazie în curtea interioară, pentru a păstra făina şi uleiul la gogoşeria de lângă Judecătorie. Şi acum urmează cea mai tare explicaţie care pe noi ne-a convins, urmând să vă convingă şi pe dumneavoastră, dacă e cazul: "păstrarea făinii şi a uleiului în altă încăpere decât cea în care se pregăteşte aluatul şi prăjirea gogoşilor este o condiţie sine qua non a funcţionării acestei gogoşerii, simbol pentru municipiul Caransebeş. Nefiind doctori în istorie, precum Ioan Cojocariu, cu ajutorul DEX-ului am aflat ce înseamnă sine qua non. Ce am mai aflat este faptul că Ioan Cojocariu este şi "managerul" SC Amopex Garofiţa SRL, prin prisma modului în care explică procesul de fabricare a gogoşilor. Putem presupune că dacă nu exista Casa de Cultură sau Ioan Cojocariu, directorul ei, nu se mai produceau gogoşi la Caransebeş. Se pare că "gogoşii" pe care îi laudă Coajă nu sunt nici pe departe un brand mai mare decât "gogoşii" pe care doreşte el să ni-i vândă, neprecizând ce legi din statul român au stat la baza încheierii acestui contract. S-ar putea să ne spună că la bază stă legea bunului simţ, însă la nesimţirea de care dă dovadă o să-i fie greu să ne convingă.

  2. Contractul nr. 125/20.07.2016, încheiat între Casa de Cultură şi BCR. Aici, explicaţiile lui Ioan Cojocariu ne lasă fără aer. Cităm: "Contractul s-a născut la solicitarea unor pensionari din blocurile de vis-a-vis cu Casa de Cultură şi din zona Cazărmii, care m-au rugat să permit BCR Caransebeş să amplaseze un ATM în zonă". Din spusele lui Coajă, înţelegem că Instituţia Casei de Cultură este un fel de maternitate, în care contractele se nasc după cum doresc unii sau alţii, nu cum spune legea. Ne întrebăm, oare dacă oferta era transparentă, nu erau şi alte bănci dornice să monteze bancomate în zona "zero" a oraşului, astfel încât să se obţină cel mai bun preţ?

  3. Contractul nr. 142/27.10.2017, încheiat între Casa de Cultură şi o firmă căreia nu-i precizează numele. Mai mult decât atât, contractul este unul special, fiind după "Legea Coajă", în acelaşi timp, şi contract de închiriere, dar şi protocol de colaborare. Şi în acest caz, "maternitatea" Coajă mai naşte un contract, cu următoarele explicaţii: era necesară o agenţie teatrală pentru vânzarea biletelor într-o incintă cu intrare din stradă. Lipsa acestei agenţii ar fi însemnat că nicio instituţie de spectacole să nu poată veni la Caransebeş, pentru că nu avea cine vinde biletele. Adevăratul "orgasm" al explicaţiei apare abia când Ioan Cojocariu precizează: "ne-a fost foarte greu să găsim pe cineva care să închirieze un spaţiu igrasat, să-l amenajeze pe cheltuială proprie şi să ne facă şi serviciul gratuit al vânzării biletelor de intrare al cărei profil comercial să fie compatibil cu instituţia de cultură".

 Despre compatibilitatea instituţiei de cultură şi a culturii florilor nu vrem să comentăm, însă, ne întrebăm dacă Ioan Cojocariu este capabil să ne prezinte caietul de sarcini prin care a lansat anunţul de închiriere a acestui spaţiu cu profilul comercial pe care şi l-a dorit el. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, cum încearcă Coajă, în continuare, nu să ne vândă bilete la teatru, ci "gogoşi". Păi, domnule mare manager! Acei pui născuţi morţi pentru bugetul Caransebeşului, botezaţi cu numele "Gugulania" şi crescuţi de o doamnă al cărei soţ vă comercializează vechiturile  prin anticariatul din incinta Casei de Cultură nu putea să vă vândă şi biletele, dacă tot o plătiţi? Pentru expoziţiile de flori şi aranjamentele florale, de ce nu aţi apelat la Serviciul de sere al Primăriei, care se presupune că ar trebui să se ocupe cu această activitate?

În final, Ioan Cojocariu încheie apoteotic: "acestea sunt raţionamentele care au stat la baza încheierii celor trei contracte. Tragem concluzia că la baza închirierii spaţiilor Casei de Cultură stau raţionamentele lui Ioan Cojocariu, nu legile statului român.

Încheiem şi noi cu câteva întrebări retorice:

  1. De cine şi de ce este ţinut în braţe Ioan Cojocariu, pentru a-şi permite asemenea încălcări ale legii?

  2. De ce primarul Felix Borcean nu solicită Curţii de Conturi sau Corpului de Control din subordine o verificare a întregii activităţi la Casa de Cultură?

  3. De ce Felix Borcean nu solicită Consiliului local desfiinţarea firmelor "căpuşă", gen Gugulania, firmă la care încălcarea legii este la ea acasă.

  4. De ce nu îl întreabă Felix Borcean, pe Ioan Cojocariu, cât impozit plăteşte la Primărie pentru teren, vilă şi construcţiile anexe pe care le deţine, dar pe care nu le are menţionate în declaraţia de avere?

Cu răspunsul la aceste întrebări o să aibă şi răspunsul la întrebarea: de ce nu are buget Primăria?