După ce n-a reuşit stareţ, Marcel Vela încearcă să devină ornitolog

22.05.2018

 Eşuând lamentabil în problema majoră a existenţei sale, şi anume, aceea a ascensiunii scobarului pe râul Timiş, Ion Marcel Vela lasă peştii şi trece la păsări.

O definiţie mai largă a ornitologiei ar fi "ramură a zoologiei, care se ocupă cu studiul sistematicii, al morfologiei, al ecologiei şi al importanţei economice a păsărilor". Dar să vedem ce l-a determinat pe fostul primar al municipiului Caransebeş, actual senator în Parlamentul României, să-şi completeze studiile post-revoluţionare şi cu această disciplină. Informat, probabil, de supuşii din organizaţia judeţeană PNL Caraş-Severin că în ultimii doi ani a cam dispărut din peisajul politic cărăşean, la sfârşitul săptămânii care a trecut, Ion Marcel Vela a hotărât să convoace o conferinţă de presă care s-a lăsat cu câteva titluri nu interesante, ci mai degrabă ciudate. Presa a titrat: "Vrem ca românii să aibă bătrâneţi liniştite", "Pe primarul de Forotic îl dăm cu tot dragul la PSD", "PSD Caraş-Severin este ca şi cucu, pasăre care nu este în stare să îşi crească copiii, ci îi ia de la alţii". Prima temă se referea la pilonul II de pensii, Ion Marcel Vela declarând: "Pentru ca românii să aibă bătrâneţi liniştite, este nevoie ca PSD să nu îl naţionalizeze". Pasărea care i-a ciripit această informaţie falsă despre un posibil astfel de demers PSD este chiar preşedintele PNL, Ludovic Orban, Ion Marcel Vela nefiind decât "papagalul care repetă ce cântă alţii". Două lucruri, însă, sunt evidente: 1) informaţia este falsă; 2) pasărea cu pricina nu e cuc. La cuc face referire senatorul ornitolog în articolul postat pe site-ul caon.ro, sub titlul "Pe primarul de Forotic îl dăm cu tot dragul la PSD". Vela declară "primarii de Ramna şi Grădinari au fost şantajaţi politic. De aceea, nici nu i-am exclus din partid. Primăriţa de Ramna nu a putut să voteze nimic în Consiliul local, nici măcar bugetul. Şi atunci, avea de ales: ori să meargă acasă, ori să rămână şi să nu facă nimic, ori să facă balet şi câte ceva pentru comună. A fost şantajată politic, iar dovada acestui şantaj este aceea că după ce a bătut palma cu PSD i s-a votat totul.        Primarul de Grădinari a fost ameninţat că nu mai primeşte bani pentru nu ştiu ce proiect, aşa că nu a avut încotro". Referitor la primarul de Forotic, Ion Marcel Vela spune: "Pe el îl dăm cu tot dragul la PSD. Avem de câştigat toţi. PSD câştigă cantitativ, PNL câştigă calitativ". Nu o să facem o analiză pe text a acestei declaraţii, însă câteva afirmaţii sunt foarte grave. Trecem peste faptul că Ion Marcel Vela nu ştie ce proiect al comunei Grădinari a fost blocat de PSD, dar nu putem trece peste faptul că senatorul vorbeşte cu subiect şi predicat despre şantaj, ameninţare şi chiar de dovezi. În urma acestei declaraţii, ea venind din partea unui senator care mai este şi preşedintele Comisiei de Apărare, instituţiile statului ar trebui să se autosesizeze şi în baza probelor deţinute de Ion Marcel Vela să aibă deja nişte dosare penale gata pentru a fi depuse în instanţă. De fapt, Ion Marcel Vela, în criză de imagine, nu face decât să bată câmpii, adevărul fiind unul foarte simplu. Primarii amintiţi, ca de altfel şi mulţi alţii, s-au săturat de minciunile şi hoţiile lui Ion Marcel Vela şi, "de bună-voie şi nesiliţi de nimeni" vor să se alăture programului PSD. Faptul că PSD guvernează şi o face foarte bine pentru primarii din Caraş-Severin, chiar şi pentru cei liberali, este un lucru cât se poate de evident. Vela nu îi exclude pe cei trei primari, deoarece, prin excludere, aceştia ar deveni independenţi, fără să îşi piardă mandatul, PNL rămânând cu pepiniera proprie goală, iar Ion Marcel Vela, "singur cuc". Dar să vedem ce legătură are Ion Marcel Vela cu "cucul". Pe banatfm.ro, Ion Marcel Vela declară: "PSD estre ca şi cucul, pasăre care nu este în stare să-şi crească copiii, ci îi ia de la alţii". Aici suntem obligaţi să analizăm atent declaraţia, deoarece ornitologul Vela manipulează prin neştiinţă sau rea credinţă cititorul.

Cucul = denumire ştiinţifică "cuculus canorus" este o pasăre migratoare, care face parte din familia cuculidae. Una din apucăturile cele mai nefireşti ale acestei păsări, neexplicată până în prezent este aceea că femela (cuca) nu îşi face cuib şi nu cloceşte ouăle, ci le pune în cuibul altor păsări precum cinteza sau pitulicea. Din ele nu ies în niciun caz copii, ci pui. Pe cale de consecinţă, PSD Caraş-Severin nu poate fi cucul din declaraţia lui Ion Marcel Vela, pentru că, cucul este cel care dă, nu cel care ia. Eventual, poate fi cinteza sau pitulicea care primeşte ouăle (primarii) pe care PNL-ul condus de Ion Marcel Vela nu le vrea, ca de altfel nici puii pe care vrea să-i crească în alt cuib.

Nutrim speranţa că aceste explicaţii îl vor face pe Ion Marcel Vela să înţeleagă că de fapt el este cucul şi, în acelaşi timp, îl vor determina să renunţe la ornitologie. Îi va fi, însă, foarte greu, deoarece, în perioada celor trei mandate (12 ani) la Primăria Caransebeş s-a comportat ca un adevărat cuc. A pus în cuiburile surorii, prietenilor şi partenerilor de afaceri tot ce a furat din patrimoniul caransebeşenilor, urmând ca aceştia să decidă când o să "ciripească" cum au ajuns să deţină imobile de care habar nu aveau, după ce cucul Ion Marcel Vela le-a depus în cuiburile, scuze, în CF-urile lor. Senatorul se pare că este tot mai aproape de a rămâne "singur cuc", după ce, conform declaraţiei de avere, cuib nu a avut niciodată.